|
|
STIMATĂ COLEGĂ, STIMATE COLEG Dorim şi în acelaşi timp ne face plăcere să te anunţăm că s-a înfiinţat ASOCIAŢIA LUCRĂTORILOR DIN TRANSPORTUL PUBLIC DE PERSOANE, persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial (nonprofit), din categoria Organizaţiilor Non – guvernamentale (O.N.G.). Asociaţia (pe scurt A.L.T.P.P.) are următoarele scopuri: 1. apărarea şi susţinerea drepturilor membrilor săi, alte drepturi decât cele care se află în competenţa exclusivă a sindicatelor, 2. redactarea şi promovarea unui proiect de lege privind STATUTUL PERSONALULUI DIN TRANSPORTUL PUBLIC DE PERSOANE şi 3. efectuarea tuturor demersurilor legale pentru OBŢINEREA PROGRAMULUI REDUS DE MUNCĂ pentru conducătorii de vehicule din transportul de persoane, în condiţiile păstrării veniturilor.
DE CE AM ÃŽNFIINŢAT ACEASTĂ ASOCIAŢIE? Motivele sunt mai multe: am constatat că drepturile salariaţilor sunt în mod frecvent încălcate, am constatat că pentru apărarea acestor drepturi nu se face destul, am constatat că pe lângă drepturile pe care lucrătorii din transportul de persoane îl au la acest moment mai este necesară obţinerea altora, suplimentare, care să asigure o securitate, dezvoltare şi afirmare corespunzătoare a acestor persoane, tratate de prea mult timp cu prea multă indiferenţă. Obţinerea unor măsuri de protecţie şi garanţii privitoare la activitatea pe care o desfăşurăm astfel încât să se reducă şi chiar să se elimine orice formă de violenţă şi hărţuire din partea oricărei persoane (fie ea beneficiar al transportului de persoane, fie persoane responsabile cu controlul şi coordonarea transportului de persoane). Pentru aceasta Asociaţia îşi propune: a. Să colaboreze cu organizaţiile sindicale din unităţi şi cu oricare alte organisme interesate pentru găsirea de soluţii concrete şi viabile la problemele personalului din transportul public de persoane. b. Să întocmească un proiect de act normativ privind STATUTUL PERSONALULUI DIN TRANSPORTUL PUBLIC DE PERSOANE. Să susţină şi să promoveze acest proiect de act normativ prin toate mijloacele legale, la toate forurile competente din România (Guvern, Parlament, Preşedenţie). Prin acest act normativ personalul ce concură direct la transportul public de persoane ar urma să beneficieze de unele drepturi suplimentare, în special în domeniul securităţii personale, al stabilităţii şi promovării în muncă, dar şi de obligaţii concrete şi precis conturate şi precizate, fără echivocuri sau aspecte interpretabile, lăsate la latitudinea oricui. c. Să efectueze toate demersurile necesare pentru sensibilizarea forurilor competente în vederea OBŢINERII PROGRAMULUI REDUS DE MUNCĂ PENTRU CONDUCĂTORII DE VEHICULE. d. Să elaboreze şi să dezvolte programe de refacere şi recuperare a membrilor asociaţi pentru traumele de orice natură suferite în timpul exercitării serviciului, în special cele psihice, cărora la acest moment li se acordă o importanţă foarte mică. Pe scurt, A.L.T.P.P. ÃŽŞI PROPUNE SĂ FACĂ MAI MULT DECÂT S-A FĂCUT PÂNĂ ACUM. Toate aceste lucruri se pot face printr-o muncă susţinută, rezultatele fiind nu de rezolvare imediată, ci de perspectivă. Această muncă este obligatoriu să fie dusă de cât mai multe persoane interesate şi dornice de a se implica într-o muncă din care nu va trage foloase personale imediate, fiind vorba de perspective, cinstit vorbind, destul de lungi. Dar trebuie spus, că dacă această muncă nu va fi începută cât mai curând, cu atât rezultatele vor fi mai îndepărtate. Trebuie spus de asemenea că rezultatele pe care dorim să le obţinem nu vor veni în lipsa implicării unui număr cât mai mare (chiar a tuturor) dintre cei care doresc realizarea acestor obiective. Două întrebări la care dorim să răspundem înainte de orice altă discuţie: A. CUM POŢI TU SĂ NE AJUŢI? ÃŽn primul rând devenind membru al Asociaţiei. Cu cât Asociaţia va avea mai mulţi membrii, cu atât vocea sa va răzbate mai departe. OAMENII DE CALITATE SUNT CEL MAI IMPORTANT CAPITAL AL ASOCIAŢIEI NOASTRE. Calitatea de membru asociat implică unele obligaţii dintre care cea mai importantă este aceea de A TE IMPLICA în mod activ în realizarea scopurilor Asociaţiei. Cum poţi face aceasta, cum te poţi implica? Simplu: fiecare opinie, fiecare iniţiativă vor fi tratate cu toată atenţia şi seriozitatea. Suntem adepţii formulei „două minţi fac mai mult decât unaâ€Â?. Trebuie precizat faptul că devenind membru al asociaţiei noastre nu afectează cu nimic calitatea de membru al vreunui sindicat. Cele două calităţi (aceea de membru de sindicat şi aceea de membru asociat) nu se exclud una pe cealaltă. ÃŽn al doilea rând devenind simpatizant al organizaţiei. Calitatea de simpatizant al A.L.T.P.P. îţi conferă unele drepturi, cum ar fi dreptul de a avea acces la anumite informaţii puse la dispoziţie de Asociaţie sau de a ne transmite ideile şi sugestiile tale, dar este lipsită de unele obligaţii, cum ar fi cea de implicare în activitatea Asociaţiei sau de plata cotizaţiei (în cazul în care se va stabili că este nevoie de plata unei cotizaţii de către membri asociaţi. S-a stabilit că momentan nu se va încasa nici o cotizaţie de la nici un membru asociat). Bineînţeles, orice organizaţie funcţionează cu bani. Asociaţia noastră nu face excepţie. Banii sunt necesari pentru desfăşurarea unor studii (privind condiţiile de muncă, impactul lor asupra organismului şi psihicului persoanei, asupra vieţii sale fizice psihice şi sociale, etc), proiecte (privind îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă ale lucrătorilor din transportul de persoane), pentru logistică, asistenţa juridică şi consiliere psihologică. Aceste lucruri şi multe altele reprezintă căi, metode şi mijloace de atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus. ÃŽn acest sens, orice membru al A.L.T.P.P. va trebui să achite o cotizaţie. Dar, orice persoană care este admisă ca membru al asociaţiei noastre, până la 1 iunie 2006 nu va plăti nici o cotizaţie. Totodată, orice persoană, membru sau simpatizant al A.L.T.P.P. poate sponsoriza Asociaţia fără să-l coste nimic!! Conform Codului Fiscal, orice contribuabil poate dona 1% din impozitul pe venitul global către o organizaţie nonprofit. Adică, 1% din impozitul tău pe profit, în loc să meargă la stat, tu îl poţi direcţiona către Asociaţia noastră, prin declaraţia de venit global, atunci când o vei completa. Pentru aceasta vom mai reveni cu alte informări. B. CU CE TE VA AJUTA pe tine în mod concret dacă devii membru al asociaţiei noastre? 1. ÃŽn primul rând, aşa cum am spus, TE VEI PUTEA IMPLICA. Problemele şi dorinţele tale legate de activitatea de transport de persoane vor fi ascultate şi pentru rezolvarea lor vor fi contactate toate forurile competente şi vor fi făcute toate demersurile legale. Mai mult, dacă vei considera că problema sau problemele A.L.T.P.P. vor putea fi susţinute mai bine de către tine, vei primi împuternicire din partea Asociaţiei pentru a fi reprezentantul acesteia la forul competent pentru rezolvarea problemei/ problemelor. Cu alte cuvinte, tu îţi vei rezolva o problemă, având în spate forţa asociaţiei. DREPTUL DE REPREZENTARE ÃŽN CADRUL A.L.T.P.P. NU ESTE MONOPOLUL UNUI SINGUR OM SAU AL UNUI GRUP, CI AL TUTUROR MEMBRILOR ASOCIAŢI. 2. ÃŽn al doilea rând problemele tale de ordin juridic (de orice natură, profesională sau personală vor beneficia gratuit de atenţia Asociaţiei. Adică, CONSULTAŢII JURIDICE GRATUITE, în care juristul se va deplasa la tine, nu tu la el, deoarece ÃŽN STRUCTURA ASOCIAŢIEI NOASTRE, MEMBRUL ASOCIAT ESTE PERSONAJUL PRINCIPAL. 3. ÃŽn al treilea rând, Asociaţia va încerca să pună la dispoziţia membrilor asociaţi un cabinet de psihologie sau un specialist psiholog pentru consiliere în situaţii dificile. Deşi poate părea pueril, din studiul realităţii cotidiene, traumele psihice generate de stresul din traseu sunt foarte mari şi uneori dificil de depăşit fără o îndrumare de specialitate. 4. VEI FI UN OM MAI BINE INFORMAT. Aceasta deoarece toate resursele informaţionale, logistice, de infrastructură şi toate celelalte vor fi la dispoziţia ta. Informarea membrilor asociaţi va fi una dintre preocupările de bază a Asociaţiei. Informarea se va face fără ascunzişuri, fără perdea ci direct şi cât mai obiectiv posibil, oricare ar fi problema de interes. 5. Nu în ultimul rând, toate drepturile pe care tu le ai ca membru al oricărei alte organizaţii (sindicale, altă asociaţie sau altă fundaţie) ţi le vei menţine. Adică pe scurt, pe lângă drepturile pe care le aveai înainte, VEI AVEA ALTE DREPTURI, SUPLIMENTARE. CUM POŢI DEVENI MEMBRU AL A.LT.P.P. SAU SIMPATIZANT AL ACESTEIA:
Contactează-ne la numerele de telefon: 0727 959329 Sticea Cornel manipulant, depoul de tramvaie Bucureştii Noi Preşedinte A.L.T.P.P. 0744 817177 0726 811572 Isac Marius manipulant depoul de tramvaie Alexandria Director Executiv A.L.T.P.P. Vom veni la tine, vei primi o adeziune şi un set minim de acte ale Asociaţiei. ÃŽn final dorim să-ţi mulţumim pentru răbdarea de a citi acest material, iar pentru orice nelămurire şi întrebare suplimentară îţi stăm la dispoziţie.
|
|